miercuri, 2 februarie 2022

Întâmpinarea Domnului – Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 2 februarie
Întâmpinarea Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători. Aceasta este prăznuită pe 2 februarie, la 40 de zile de la Nașterea Domnului. Sărbătoarea mai poartă și numele de Ziua Ursului, iar oamenii respectă cu sfințenie o serie de tradiții și obiceiuri.





Întâmpinarea Domnului 2022

Această zi marchează momentul în care Hristos a fost dus la Templul din Ierusalim. În tradiția iudaică, la 40 de zile de la nașterea unui copil (băiat), mama acestuia trebuie să meargă la templu și să-l închine Domnului. Este una dintre cele mai vechi sărbători creștine.

La ortodocși accentul se pune pe copil, în timp ce la catolici Fecioara Maria este mult mai importantă în această zi, aceasta venind la Templu pentru curățirea ei. De aceea, la catolici sărbătoarea se numește Curățirea Sfintei Marii.

În popor, această zi mai este cunoscută și sub numele de Ziua Ursului sau Streneia. De asemenea, se spune că cine se naște în această zi va fi urmărit de ghinion. Oamenii credeau că pe 2 februarie pot avea și ei puterea ursului și de aceea se ungeau cu grăsime de urs, în timp ce bolnavii erau afumați cu păr de urs pentru a se vindeca.





Se credea că dacă în această zi este soare, ursul va ieși din bârlog și după ce își va vedea umbra va fugi. În acest caz, iarna se prelungește cu încă 6 săptămâni. Dacă va fi înnorat, atunci ursul nu își va putea vedea umbra, ceea ce înseamnă că vine primăvara.

Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 2 februarie

Există o serie de tradiții și obiceiuri care au fost respectate cu sfințenie din cele mai vechi timpuri.
Nu ai voie să ceri bani sau să pretinzi lucruri, dacă te-ai oferit să ajuți pe cineva.

Nu este indicat să te cerți cu cineva sau să te superi pe cei apropiați.





Nu ai voie să te zgârcești la bani sau la alimente și nu ai voie să refuzi săracii.

Nu ai voie să tai cu foarfeca, ca să nu fii invadat de gândacii forfecari.

Nu se mătură pentru ca păsările să fie sănătoase, iar stupii să rămână productivi.

În această zi nu ai voie să lucrezi, altfel te vei chinui în ceasul morții.

De asemenea, nu se coase și nu se tricotează.

Totodată este interzis să prelucrezi lâna, să speli sau să mături gospodăria.

Nu ai voie să croșetezi, fiindcă altfel vei avea o moarte lentă.

Nu se spală și nu se calcă în această zi.

Nu ai voie să mănânci nimic până nu se termină Sf. Liturghie la biserică, pentru că te va durea stomacul.





Această postare a fost adăugată în:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu