luni, 31 octombrie 2016

Reţetă orez cu linte

Ingrediente:

  • 170 g linte verde;
  • 700 ml supă de legume;
  • 1 lingură ulei de măsline;
  • 1 ceapă tocată mărunt;
  • 1 căţel de usturoi pisat;
  • 3 tije de ţelină tocate;
  • 1 ardei gras roşu tocat;
  • 2 linguriţe coriandru măcinat sau chimion măcinat;
  • 225 g ciupercuţe tocate;
  • 170 g orez;
  • 3 linguri pătrunjel tocat, plus o cantitate pentru ornat;
  • sare şi piper.

Mod de preparare:

  1. Se fierbe lintea 20 de minute, într-o oală cu apă clocotită, după care se scurge şi se pune deoparte. Se pune supa în oală şi se aduce la punctul de fierbere, la foc mediu. Se micşorează flacăra, astfel ca supa să fiarbă foarte încet.
  2. Se încinge uleiul într-o cratiţă mare, se pun ceapa, usturoiul şi ţelina şi se gătesc 5 minute, până când se înmoaie, amestecând ocazional. Se adaugă ardeiul gras, coriandrul sau chimionul şi se gătesc 1 minut, amestecând.
  3. Se adaugă ciupercuţele, orezul şi lintea fiartă şi se amestecă bine. Se adaugă un polonic de supă fierbinte. Se dă într-un clocot uşor şi se fierbe până când majoritatea lichidului a fost absorbită, amestecând frecvent.
  4. Se adaugă un alt polonic de supă şi se găteşte până când este absorbit, amestecând frecvent. Se repetă această adăugare treptată de lichid fierbinte, până ce întreaga zeamă a fost absorbită de orez. Acesta ar trebui să fie cremos, dar încă ferm, iar lintea ar trebui să fie fragedă.
  5. Se adaugă pătrunjelul tocat şi se asezonează cu sare şi piper, după gust. Se serveşte fierbinte, presărat cu pătrunjel tocat.
Încercaţi şi alte reţete cu orez sau cu linte!






Această postare a fost adăugată în:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu