marți, 21 iunie 2022

Evenimente semnificative pe care Baba Vanga le-a prezis pentru anul 2023

Deși a plecat dintre noi în anul 1996, previziunile ei continuă să circule în jurul lumii, mai ales după ce s-a spus că a reușit să anticipeze atacurile ISIS, începutul și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dezintegrarea URSS, moartea prințesei Diana și chiar Brexitul.

Femeia, originară din Bulgaria, nu a fost mereu nevăzătoare, ci a orbit în copilărie din cauza unei tornade. Deși aproape toată viața a fost privată de oportunitatea de a privi în jur, ea a primit un alt dar care i-a compensat suferința: putea vedea dincolo de spațiu și timp.

De-a lungul anilor, s-au scris mai multe cărți despre viața Vangeliei Pandeva Dimitrova, cu numele ei real, dar și despre toate previziunile pe care le-a făcut. Printre acestea regăsim și detalii despre 2023, un an în care traiectoria planetei noastre se va schimba.





Cinci mari evenimente pe care Baba Vanga le-a prezis pentru anul 2023:

1. O țară mare va desfășura activități de cercetare și testare a armelor biologice asupra oamenilor. După cum au transmis persoanele care au preluat ideile clarvăzătoarei, s-ar putea ca medicii să efectueze în viitorul apropiat o serie de experimente care vor duce la moartea a sute de mii de oameni. Se pare că mulți vor fi injectați cu viruși care provoacă boli nemiloase precum holera sau ciuma bubonică. Dacă ne gândim puțin, scenariul seamănă cu realitatea pe care o trăim. Ne apropiem cu pași repezi de anul următor și deja au apărut în lume cazuri de boli contagioase, precum variola maimuței.

2. O furtună solară, la fel de mare ca un tsunami, ne va lua prin surprindere. După spusele Babei Vanga, această furtună va avea efecte negative devastatoare asupra omenirii, fiindcă va afecta scutul magnetic al planetei și va distruge sateliții de comunicații. Nu ne putem imagina cum va arăta un astfel de fenomen, fiindcă nu am fost martorii unei asemenea furtuni până acum. Putem doar să sperăm că s-a înșelat.





3. Planeta Pământ va trece în a cincea dimensiune, iar extratereștrii o vor ataca. Nostradamus de Balcani a descris cu lux de amănunte cum a văzut acest episod sumbru din viitorul omenirii. Se pare că electricitatea nu va putea fi folosită aproximativ trei zile, timp în care nicio altă sursă nu va lumina planeta. Nici Luna și nici stelele nu vor fi vizibile, iar la finalul acestei perioade, doar zece mii de oameni vor fi salvați.

4. O centrală nucleară va exploda. Explozia uriașă, provocată de o defecțiune la nivelul unei centrale nucleare, va măcina totul în cale. Acest eveniment nefericit va avea loc în Asia, poate chiar în China, fiindcă acolo a văzut clarvăzătoarea norii toxici plutind. Deși va fi o explozie locală, se pot răspândi alarmant problemele de sănătate la nivel mondial.





5. Reproducerea umană va deveni un proces artificial. Da, ai citit bine! În viziunile sale, Baba Vanga a văzut că oamenii nu se vor mai înmulți pe cale naturală, ci doar în laboratoare, prin intermediul unui uter artificial. Liderii mondiali vor decide ce fel de oameni se vor naște (cum vor arăta, ce vor deveni), astfel că va fi un proces controlat, iar nașterile naturale vor fi interzise.

Multe dintre aceste previziuni par de necrezut, nu-i așa? Totuși, sunt și persoane care se ghidează după ele și care încearcă să se gândească la soluții pentru a se putea feri din calea pericolului. Nimic nu garantează că se va întâmpla totul așa cum a prezis femeia nevăzătoare care a ajuns cunoscută la nivel mondial.

Baba Vanga a decedat în 1996, la vârsta de 85 de ani, dar a lăsat previziuni pentru 3083 de ani. Așadar, în scrierile despre ea pot fi găsite detalii despre mileniile viitoare, mai exact până în anul 5079.

De reținut!
Pentru că era nevăzătoare, nu a scris niciodată ceea ce vedea cu ochiul minții, așa că nu avem dovada clară că ea ar fi spus totul așa cum s-a transmis mai departe. Informațiile pot fi denaturate de persoanele care le-au preluat și poate le-au adaptat.






duminică, 12 iunie 2022

Ce arată cărţile de Tarot pentru săptămâna 13-19 iunie 2022

Berbec:

Cartea etalată – Pajul de Spade. Cartea reprezintă o bogăție de energie mintală care poată fi folosită cel mai bine urmărindu-ţi dorinţa de a cunoaşte, care îţi va aduce niște răspunsuri preţioase.


Taur:

Cartea etalată – Cavalerul de Bâte. Cartea indică că o idee concepută recent va fi pusă în practică. Cavalerul de Bâte este extrem de puternic și nu se teme de nimic. El se repede să își pună în aplicare ideile și viziunile sale.


Gemeni:

Cartea etalată – Regele de Spade. Cartea îţi solicită o abordare directă. E necesar să faci față tuturor provocărilor viitoare cu o determinare categorică.


CITIŢI ARTICOLUL COMPLET PE HOROSCOP-URANIA.ORG





Rusalii, tradiții și obiceiuri. Ce este strict interzis să facem în prima zi a sărbătorii
Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile este sărbătoarea creștină care comemorează pogorârea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos și se celebrează anual la 50 de zile după Înviere. Astfel, creștinii ortodocși sărbătoresc prima zi de Rusalii în ziua de 12 iunie.

Se pare că sărbătoarea Rusaliilor se ține diferit în funcție de fiecare regiune a țării. Astfel, în Moldova și Transilvania creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de 3 zile, în Muntenia și Oltenia, Rusaliile se întind pe o perioadă de 7 zile, iar în Banat 8 zile.





Rusalii, tradiții și obiceiuri în prima zi de sărbătoare

În tradiția românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular „luat din Rusalii”.

La sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.

De asemenea, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare aceste buruieni, pentru a nu fi „luați din Rusalii” sau pociți de către Ielele neiertătoare.

O sărbătoare așa de mare și complexă, cum este cea a Rusaliilor, aduce cu ea o sumedenie de obiceiuri întâlnite cu precădere în satele și orașele mai mici.





Ce este strict interzis să facem de Rusalii

Dansul Călușarilor este un obicei întâlnit mai ales în Oltenia, fiind considerat un joc tămăduitor, care aduce sănătate și noroc. Grupați în cete de câte 7-8, călușarii își încep dansul a doua zi de Rusalii, mergând din casă în casă pentru a colinda și a alunga spiritele malefice. Oamenii obișnuiesc să-i întâmpine pe călușari cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare, uneori chiar și bani.

Un alt obicei specific Rusaliilor care se întâlnește prin zonele Ardealului poartă numele de „Împănatul boului”. Obiceiul constă într-o procesiune ce se desfășoară pe ulițele satului, iar personajul principal este un bou împodobit cu fel și fel de ornamente din flori. Preotul are datoria de a-l sfinți când alaiul ajunge în fața bisericii, după care va da de băut participanților. La un moment dat boul va fi eliberat, iar o tânără fată va trebui să-l stăpânească și să ocolească o masă de trei ori. Tradiția spune că acea fată se va căsători în anul ce urmează.





Tot în Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit „udatul nevestelor”. Pentru ca femeile să fie sănătoase și frumoase în tot restul anului tradiția spune că acestea trebuie stropite cu apă.

Pe lângă multitudinea de tradiții și obiceiuri, de Rusalii întâlnim și o serie de superstiții, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:
În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi.
De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele.





Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinstește și prețuiește cum se cuvine ziua.
De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac.
În ziua de Rusalii nu e bine să te cerți cu alții fiindcă vei fi „luat din Rusalii”, etc.